Căldura Oamenilor Buni mă leagă
de R. Moldova
sau
Prima destăinuire pur personală
pe blogul meu
O zi obișnuită de durere în timpul unui tratament medicamentos. Apelarea la
medicul specialist devenise inevitabilă. După vestea că situația este cu mult
mai simplă decât îmi imaginam, am realizat că tergivesarea a fost un și mai
dureros semn de imaturitate a mea, cu atât mai mult cu cât, după stabilirea
diagnozei și a listei interminabile de pastile și soluții injectabile, pe care
o urmez acum supusă, am observat că am eliberat de mari chinuri mai multe suflete
apropiate, care abia așteptau să depun primul efort întru ieșirea din impas.
Ei bine, în tentativa de a soluționa personal o problemă cotidiană, cât
privește grijile de părinte, am încercat să înfrunt realitatea și să mă
deplasez cu fiica în oraș. Or, tocmai în aceste săptămâni, orice al treilea pas
este un test de voință și de rezistență contra durerilor crâncene.
A fost, probabil, un semn de Sus, faptul că tentativa mea s-a soldat cu
eșec. Mai rămânea să ajung până la clipa când voi intra în taxi. Mașina venise la
timp și la locul prestabilit cu operatoarea serviciului la care apelez de
obicei. Și când mă oprisem puțin ca să mă așez pentru a-mi reveni din șocul ultimilor
câtorva zeci de pași, taximetristul trecuse prin fața noastră și aștepta
cuminte apariția clientului. Fiica a alergat cu rugămintea de a face drum
înapoi spre mine, iar eu, bucuroasă că, între timp, mai am la dispoziție câteva
clipe pentru a mă reface, m-am așezat în pirostrii, fiind sigură de faptul că
șoferul va veni spre mine, înțelegându-mi repede situația.
În chiar următoarea clipă, mă pomenesc auzind o Doamnă rugându-mă în limba
rusă, cu glas serios și totodată cald, să mă așez pe bancheta din spatele
mașinii sale, ușa deja fiindu-mi deschisă. Am mulțumit, firește, însă am
explicat că taxi-ul apare imediat și nu este cazul să mai zăbovesc pe ademenitoarea
saltea albastră. Doamna m-a convins imediat și iată-mă revenindu-mi din dureri,
poftită special pentru aceasta, de prima persoană care a observat chinul meu.
Hai să-mi mai propună și apă, dar de această dată refuzul meu a fost cu
resemnare acceptat de noua gazdă. A aflat câte ceva referitor la starea mea de
sănătate și i-am mulțumit în grabă pentru tot, fiind nerăbdătoare să urc în
mașina care să mă ducă mai repede și comod spre casă.
Nu avusem vreun șoc al revelației de a fi imediat ajutată de lume
necunoscută. Bineînțeles, cu încântare, am atins acest subiect în discuția cu următoarea
persoană necunoscută și la fel de prietenoasă – taximetristul.
Omul însă a opinat că este infim procentul persoanelor din societatea
noastră care ar proceda în mod similar. Ba bine că nu a avut și argumente la
fel de drastice ca verdictul dumisale. Deoarece chiar el a fost imediat salvat,
acum 4 ani, dintr-o situație în care tocmai își pierdea cunoștința.
Suferise dumnealui de aceleași probleme de locomoție. După administrarea,
la un medic recomandat de prieteni, a unui preparat antiinflamator și interzis
acum în farmacii, precum l-am informat eu, el a decis să recurgă la maxi-taxi,
din lipsa de mașini la serviciile specializate orășenești, a mai avut curajul
să se deplaseze în picioare, neîndăznind să roage pe cineva de un loc pe scaun.
Când străbătuse deja două cartere din capitală: Centru și Rîșcani, și mai-mai
să ajungă la capătul Ciocanei, i s-a făcut atât de rău, încât l-a rugat pe șofer
să oprească și, ieșind, a luat-o în grabă spre un copac, cu gând să își revină.
Numai cum a ajuns la cei câțiva metri, era cât pe ce să se rupă de realitate,
pentru cine știe câtă vreme, când colo, un cuplu îi sare în ajutor, îl întreabă
adresa domiciliului, îl aduce acasă cu automobilul din care îl și observase momentan.
Fără să accepte cei 100 de lei propuși drept răsplată, când au ajuns la el
acasă, unde îl aștepta soția. Oamenii au explicat că ei pur și simplu și-au
făcut datoria de Oameni și nimic mai mult. Deoarece li se păruse straniu cum un
bărbat cu o ținută respectabilă, a ieșit glonte din maxi-taxi și hai să se
prăbușească lângă un copac. A zis că mai rar se întmplă să întâlnești asemenea
oameni. Am răspuns cum m-a ajuns mintea în acele clipe, afirmând că el este
omul care face bine și, astfel, cheamă binele. De aceea, i s-au ivit în cale
asemenea suflete blajine, în clipe de grea încercare.
Deci, ce ești, aceea chemi – o frază tot mai des vehiculată pe la noi. Și
atunici, când legile armoniei în Univers sunt valabile și în R. Moldova, păi
cum să ne rupem noi de cei apropiați și buni, de cei străini și buni, de
dreptul de a crede în bine, impunându-ni-se pentru aceasta o singură condiție –
să rămânem și noi, la rându-ne, exponenții binelui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu