Reportaj trecut prin filtrul inimii:
„Omul cel Bun din Sîciuan” – salvarea noastră este comuniunea armonioasă
Să încerc inițial a reda, prin apelare la genul liric, impactul celor văzute, auzite, contemplate și sistematizate:
„Pâine de la...spectacol”
Teatrul
îmi perindă scene
Cu
tine în ele.
Actori
rebeli
Mă simt cu ei.
Dansul
sacadat
M-a
înveșmântat
Cu
scutul bunătății
Și
al purității.
Finalul supranatural
E
trist, privind real,
Dar
e sublimă Viața
De
dincolo, măreața.
Zei
cred în oameni
Și
oamenii – în Zei,
Numai
că, prin fapte
Nevinovate,
Doar
unii nu-s atei.
Pe
drum, fiica mă-ntreabă:
Rămânem bune, mamă?
___Diana
Zlatan, martie 2013___
Să elucidez și unele
repere, prin prisma gândurilor și trăirilor proprii, în virtutea obișniuinței
de a face jurnalism în domeniul culturii:
Multe și controversate
adevăruri. Strict la subiect - două bine conturate extreme care rivalizează în
a cuceri adepții esenței cât privește modus vivendi... al muritorilor ... Și
toate acestea, pe fundalul unor condiții de viață inumane, demoralizatoare
într-atât, încât, Zeii, în căutarea unui om bun, cutreieră descurajați, oraș
după oraș, ca să recunoască, în cadrul uneia dintre primele scene: „Se pare că
nu e deloc ușor să găsești un om bun”. Oricum, spectacolul parcă ar anunța
voalat minunea descoperirii unui asemenea om, prin următoarea replică: „Să mai
avem răbdare”. Copleșiți de atmosfera vie creată în scenă, testăm și noi,
spectatorii, propria răbdare în căutarea unui caz, fie și unic, straniu,
nejustificat, poate, dar a unui caz de viață (interesant, ce istorie și final
are?) a unui om bun.
Coregrafia
accentuează starea de spirit generală: dansatori parcă excentrici, parcă
debusolați, dar... totuși... „căliți” de viață și înarmați cu „regulile de joc”
întru supraviețuire, căci și acest scop pare a fi unul suprasolicitant și
uneori irealizabil...
Or,
frumoasa Șen-De, personajul central al piesei, plătește prin a se preta, dar
astfel, supraviețuiește eroic și, conștientizând prețul adevărat al unei vieți
de om, precum și din multă Bunătate, salvează un tânăr de la suicid, care nu reușește
să ajungă aviator, deși, de mic, a făcut tot posibilul pentru aceasta. „Un
aviator trebuie să zboare, cel puțin unul să se ridice deasupra mizeriei”,
exclamă luptătoarea eroină, decisă, inițial, să riște cu propriul destin pentru
a asigura zborul tânărului slab de fire, de care Șen-De se mai și
îndrăgostește...
Nunta
ni se arată în scenă: cel puțin haina ridicol de nepotrivită a mirelui, creată
cu atitudine și stil, ca de altfel și celelalte costume care contribuie la o și
mai bună receptivitate din partea publicului în identificarea esențelor scrise,
regizate, jucate, plânse mut sau prin câteva lacrimi pe care unii
hipersensibili oricum nu le-ar putea ascunde...
Bine,
Șen-De se vede constrânsă să arunce din suflet, ca pe voalul de mireasă abia
fixat, visul la o dragoste fericită, în chiar ziua nunții sale, pedepsită de
Iang Sun, aviatorul fără avion, pentru
că este o „mărginită”, în opinia lui și a mamei sale care permanent îl
„alimentează” cu cinismul și așa omniprezent pe meleagurile respective.
Așadar,
frumoasa și amar de Buna Șen-De „nu a izbutit în dragoste pentru că a ascultat
de porunca „Iubește-ți aproapele”, astfel fiind prea Bună pentru această lume”,
conchid personajele din piesa-parabolă.
Ce i
s-o fi întâmplat eroinei, de apare în final purtând o rochie albă-dalbă,
amintind de puritatea sufletului ei, ar fi prea trist să dăm verdictul spre
care ne împinge logica spectacolului și de ce nu, a vieții actuale? Mai bine e
să privim global această misiune de om Bun, continuată de copilul care ne
înduioșează și pe noi, și pe actorii din scenele dansante. Inocența copilului,
legătura sa eternă cu divina mamă Șen-De, dezarmează extrema răului și a
indiferenței chiar și judecând după chipurile înseninate de revelația
conștientizării sensului vieții, revelație care răpește substanțial din
intensitatea ritmului mișcărilor personajelor de fundal...
Să
lecturăm acum și recenzia profesionist formulată de organizatorii spectacolului
“Omul cel
bun din Sîciuan”:
„Piesa conturează o viziune morală
prin mijlocirea unor legende chineze şi realităţii din China, intrată în sfera
capitalismului: o bunătate, care se apără tocmai pentru a afirma această
valoare şi a nu-i vedea anulate efectele. Eroina piesei, tânăra Şen-De,
binecuvântată de zei pentru că i-a găzduit cu generozitate, este silită să-şi
dedubleze firea pentru a se feri de exploatare chiar şi din partea celui care
ar trebui să-i fie ataşat şi recunoscător pentru fapta bună şi care dimpotrivă,
o decepţionează. Astfel, zeii o înştiinţează că măcar o zi pe săptămână în loc
să fie bun, omul trebuie să fie vigilent. Povestea duioasă şi ironică într-o
Chină de fantezie ca la Carlo Gozzi ajunge prin durerea, tulburarea, încrederea
şi speranţa eroinei la un apolog făţiş, dar nu mai puţin convingător şi
substanţial în adevărul său. Conturul subtil al figurilor nu împiedică
reprezentarea cruzimii egoismelor, amărăciunea unor constatări obiective asupra
caracterului omului”.
Dacă mai publicăm și informațiile
despre echipa de creație, considerăm că ne facem munca la nivelul așteptărilor
Dvs, dragii noștri vizitatori ai portalului artinfinit.md!
Echipa de Creaţie la spectacolul „Omul cel bun din
Sîciuan” după B.Brecht:
Regie
-
Boris Focşa
Expresie corporală şi
selecţie
muzicală
- Victoria Bucun
Scenografie
- Adrian Suruceanu
Costume
-
Vitalie Vasilachi
DISTRIBUŢIE:
Vang –
sacagiu -
Iulian Ursu, Vlad Isac
Şen De ( tot ea, travestită în verişorul Şui Ta
)
- Stela Focşa
Iang Sun - aviator fără
slujbă
- Dumitru Acriş
Doamna
Iang
- Nina Doni
Primul Zeu
-
Avelin Tabarcea
Al doilea
Zeu
- Veaceslav Mereuţă
Costumul
- Vlad Isac, Croitoru Ruslan
Văduva
Şin -
Tatiana Băcescu
Mi Tsu - proprietăreasă
- Ana Rusu
Şu Fu -
bărbier
- Sergiu Plîngău
Copilul din vis
- Nicoli Focşa
Familia din 8 persoane:
Tâmplarul Lin To, Poliţistul, Negustorul de covoare, Soţia negustorului,
Chelnerul, Şomerul:
Croitoru Ruslan, Rodica Mereuţă, Tatiana Corsan, Viorica Severin, Gheorghe
Popescu, Natalia Iacovlev, Diana Mititelu, Oleg Macovei, Natalia Macovei,
Alexandru Catana.
Piesa a fost jucată în premieră la 14 martie 2004. Teatrul „Luceafărul” a
participat cu acest spectacol la Festivalul Internațional de Teatru
Experimental din Cairo (Egypt) în perioada 10-20 octombrie 2010. Succesul a
fost evident: Teatrul a obținut Premiul pentru cel mai bun regizor și Premiul
pentru cea mai bună performanță a unei trupe. Astfel, Republicii Moldova i-au
revenit 2 din cele 8 premii acordate în cadrul acestui festival competitiv.