Voiam ceva să Vă spun, dar așteptam să aflu ce, spunându-Vă 

Iată, știți, parcă mi-a venit să Vă spun. A... ce, deja am început să aflu? Nu prea văd ce am de spus... Poate chiar nu scriu acum, dacă nu știu ce voi spune... Și dacă mă las condusă, așa scriind despre faptul că încă nu știu de ce scriu... 
Mda... Și chiar să încep să răbufnesc odată și odată? Și dacă vor izbucni flăcări? O, nu... căci nimeni nu merită să treacă prin asemenea ...flăcări. Nu, căci de Dragoste, poftim, flăcări aveți și fără să Vi le servesc eu pe tava facebook-ului. Eu zic de flăcările care mi-au ars... ei, ce mi-au ars... dar poate nu au reușit, totuși? Poate m-am ales doar cu o arsură fără impact, căci sunt puternică, în ultimă instanță.
Mda, chiar prea puternică, iar asta m-a și determinat să „nu observ” flăcările care îmi rupeau sufletul. Bine, am acceptat, am ripostat, apoi iar am acceptat, acum am pus poarta de fier. Dar de-ați ști cum au curs și alte flăcări din alte direcții nebănuite, lăsându-mă mască... Adică mai bine nu Vă povestesc, căci nu se merită, doar nu voi recunoaște eu că m-ar afecta niște orori fără acoperire, fără gram de înțelegere și omenie.
Bine, și până la urmă să Vă spun eu, totuși, că trebuie să fii chiar nebun ca mine, ca să mai crezi fraze pe care le auzi o dată în viață, alegând și tu conștient o dată în viață. Ei, frazele, ca frazele, flăcările ca flăcările. Dar iată să decizi că de azi, vei fi alt om, este cam o trădare de sine, nu știu cum. Din instinctul autoconservării, care este animalic, de fapt. Și revenind la trădarea de sine. Poate pân acum a fost trădare? S-ar putea. Poate abia acum este netrădare? Mai curând asta e.
Dar... dar... mmm... mda... ați înțeles... Nebunia? Păi pentru ce atâta nebunie, oameni buni? Ia mai lăsați-mă cu zborurile astea sentimentale... Da, și totuși. Păi, s-a meritat experiența, deziluzia. Dez-iluzia. Dez-nebunia. Dez-conexiunea. Dez-fericirea. Dez-robirea. Dez-meticirea. Dezinvoltura. _ Diana Zlatan _ 29 decembrie 2013

 _