Visul cel mare este sărut-Binecuvântare din partea Cerului

         Știu că mereu, mă înălța un vis, care poate că este și visul viselor, aducându-le după sine și pe toate celelalte vise vitale. Știu că nu înțelegeam de ce mă îmbogățesc iar cu o deziluzie, și nu cu energia adevăratului meu vis. Așteptam să mă simt împlinită doar când, pregătită, voi merita dezlegarea nodurilor, conturarea căilor mele de viitor, liniștea și împăcarea din suflet.

Atât că s-a întâmplat viceversa. Da, m-am pregătit. Numai că aceste efecte le-am trăit până să ating marele vis. Sărutul din partea Cerului a venit ca răsplată pentru munca asupra mea, deoarece, în caz contrar, nu aș fi perceput visul în dimensiunea lui tantrică, nu l-aș fi meritat nici la nivelul simplului roman de dragoste.

Vreți să vă povestesc cum este gustul visului transcendent, al meu și de acum încolo, oricând trăit, indiferent de termeni sau clișee, de cotidian sau încercări? Mi-aș dori să vă pot reda. Ia să fac o tentativă. Poate reușesc. Păi, ține de vibrația interioară. Nu îl căutam ca pe o „concluzie”, după un lanț de fapte pământești, din partea cavalerului salvator. Eu încerc să justific, prin eforturi și soluții de autodepășire, nivelul uluitor al viselor circumscrise, care te solicită și te verifică de rezistență. Aici se și ascunde paradoxul esențial. Te crezi la limita puterilor, dar demonstrezi adevărata forță – cea de a te ridica, de a te reconstitui, de a accepta soluții mature, căci visul abia a intrat, după ce ți-a bătut supărător la ușa sufletului tău amorțit, care a fost constrâns să strige ca un „nu” asurzitor tuturor amarurilor, devenit un „da” plăpând – fericirii.

Una este să vezi cum vine visul, alta este să îi faci față când ajunge la tine și te întreabă dacă vrei să te ia în brațe. Straniu. Oare nu știe că acesta este zborul cosmic? Dar poate că vrea să audă fie și un scurt „da”? Da, îi mai mărturisesc uneori ce minune este, dar îl întreb dacă nu e de prisos să enumăr gama de revelații metafizice și fizice? Răpunsul este că vrea să le audă. Și ochii mi se închid srâns-strâns, și poate mai spun ceva, poate nu, important e că vrea să-mi audă, nu doar să simtă, fericirea mea din multașteptatul vis.

Când făceam primii pași spre această revelație, un suflet luminos mi-a șoptit să ofer doar dragostea mea ca singură condiție. Da, dragostea este una. Iar luptele în care doar dragostea trebuie să învingă, sunt în orice clipă. Asta este școala marii Iubiri. Este prima lecție de conștientizare a ceea ce ești și oferi. Este nevoie de mari eforturi? Nu, dacă e să te înarmezi cu Iubire. Astfel, găsești și răbdarea din tine, și maturitatea, și cheia în orice situație. Nu că visul ar fi ostil. Nu. Visul este înseși lecțiile teoretice și practice de om, de suflet fericit. Când ești tentat să îi dai dreptate visului cu orice preț, te mustră setea ta de adevăr. Și el te roagă să ai curajul de a oferi căldura doar însoțită de adevăr. Deja succesul este garantat. Deja găsești cuvintele potrivite și adevărul este scindat în cele mai mici detalii, pentru a înțelege că niciodată nu a fost neadevăr, doar că trebuiau adunate cu grijă toate piesele puzzle-ului.

Cum e să plece, fizic, visul? Nicidecum nu-i reușește. Nici chiar fizic, în pofida faptului că ți-a dat în grabă, pupicul de „La revedere, suflet angelic”. Zâmbești chiar angelic și îi zici senin „Drum bun, minune”. Este puțin să spun că e minunea doar a vieții mele. Este minune pentru o lume. Este mândria mea și a tuturor. Este întrebarea – oare de ce tocmai eu? Ei, aici, cam dificil de planat printre subtilități, verificând conform adevăraților parametri. Mai bine e să mă dăruiesc visului, precum și tuturr celor care m-au așteptat să mă vadă fericita din visul meu cel mare. Adică fără coasta de drac. Păi, dăruindu-mă visului cel mare, văd cum îmi salvez viața și celelalte vise. Deci principiul bumerangului este aici, în sine, de la sine înțeles și pot deveni SINE, căci ego-ul nici să nu îndrăznesc să-l observ, dacă tot am fost Binecuvântată cu Iubire.

A devenit deja gând de toate zilele: „Te Iubesc, Doamne!”. E-hei, câte fericiri simți calitativ și cantitativ, când exclami această odă către Domnul. Totul este să vezi, să crezi, să oferi fără a pretinde ceva. Iar dacă cer creștinește: „Adă-mi o cană cu apă nu prea rece, te rog!”, mulțumesc cu toată ființa pentru că mi se dăruiește acest timp prețios, în care mi s-a adus la suflet, vitala cană cu apă... Pentru prețiosul timp dăruit, în care să am cui  spune ce-mi mai trebuie. Pentru forțele primite ca să îmi asigur independent ceea ce îmi trebuie, căci fiecare merită porția sa de apă, liniște, fericire, timp, înțelegere, armonie, Iubire. Mulțumesc, Doamne, pentru lecțiile Visului Cel Mare!