Lumina Eternă este Dorul nostru comun

Am început să-mi pun tot mai multe întrebări despre cauzele supradozei de amar la un destin sau altul dintre cele care mă dor, cunoscându-le tot mai bine. Să fi început a mă apleca realmente, adică în esență, la viețile sufletelor apropiate, dacă încerc în sinea mea să aflu ce traumă sau complex de frustrări din trecut și-au lăsat amprenta asupra prezentului lor... Numai de nu ar fi și a viitorului...

        Poate e pentru că eu însămi, în febrila căutare de sine, după ce mi-am luat viața în mâinile proprii, am găsit, între timp, blocările care mă urmăreau din subconștient, ca proiecții video pe conștiință, și, implicit, pe așteptări. Am analizat și iertat interacțiunea factorilor, ca să încep a-mi ierta acele blocări. Cum aș argumenta tendința mea de a fi alta, după aceste „cercetări ale timpului pierdut”?

        Inițial, îmi sperii neliniștile. Îmi ameliorez permanent așteptările. În acest sens, mai am unele scăpări, în virtutea strigătelor conștiinței de om, doar de ea nu ai cum să fugi. Te prinde. Te avertizează. Te stopează. Te și convinge durut. 

        Mai este o formă de a-ți ierta acele prime lovituri din copilărie, adolescență. Evitarea implicării tale în istorii similare la începuturile altor vieți. Deja ești iertător și conștient, dacă ocrotești aproapele tău, salvând fie și un singur suflet dintre atâtea date pe pământ întru împlinire și evoluare. 

        Logica acelor deznodământuri de cândva e de fier, și totuși... Dacă ar fi curs neînghesuit lumina acelor speranțe, acelor vise, acelor parcă-parcă împliniri, dar, într-un moment, transformate în  neâmpăcări cu viața, cu sine, cu suflete participante. Căci cine acum să șteargă cu radiera deceniile de îngheț de pe urma lor, deceniile de boicotare a dragostei pentru oamenii sau puii de om rămași pentru totdeauna în acele file de istorie a sorții tale. Deceniile – adică o viață de om...

        Și acum, când îmi ofer o nouă șansă, în țeserea unui nou destin, ajung să fiu tentată a plonja cu firea în nodurile din ițele sorților celor din jur. Este binevenit sau nu, dar este un impuls firesc, cred. Este semn de comuniune? Se prea poate. Numai că mai departe nu am cum merge. 

Fiecare, la timpul său, va găsi, dacă va căuta, de care fisuri din viață i s-au agățat ramificațiile de eșecuri. Fiecare, dacă va încerca, va găsi chiar și calea de a se spăla de ele. Fiecare, prin Rugăciune, va auzi tot mai clar glasul inimii sale în armonie cu vocația sa de făptură divină, precum și cu așteptările  Mântuitorului de suflete, ale Creatorului Atotputernic.

Nimeni nu ne va forța din exterior înaintarea spre Lumină. Ne va fi călăuză doar Dorul de Lumina Divină, căci de la ea am pornit inocenți în lume. Atât că alegerea este inevitabilă mai devreme sau mai târziu. Căci prin Sfinte Jertfe, ne-a fost deschisă, pentru o eternitate, ușa spre Lumina Eternă... __Diana Zlatan__ 11 octombrie 2013 __