marți, 29 aprilie 2014

Întâlnire cu poetul ieșean Cristian Bodnărescu


       la Clubul de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR”, fondat          și moderat de jurnalista Diana Lungu-Zlatan


Publicul de pe ambele maluri ale Prutului este invitat să descopere sau să redescopere creația și personalitatea polivalentă a poetului Cristian Bodnărescu, la serata literat-muzicală care îi va fi consacrată joi, 15 mai 2014, ora 16:00. Evenimentul va avea loc în cadrul Clubului de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” de la Biblioteca Națională a  R. Moldova.
Copii de vârstă fragedă, elevi, studenți și artiști profesioniști vor declama și vor interpreta vocal-instrumental, creații lirice semnate de protagonistul întâlnirii, care, la rândul său, va prezenta un recital de versuri proprii, relevă poeta și jurnalista Diana Lungu-Zlatan, fondatoarea și moderatoarea clubului.
Potrivit ei, alte surprize ale serii, vor fi  proiecții ale materialelor video conținând poeme reprezentative pentru opera bodnăresciană sau crâmpeie de emisiuni despre succesele  poetului invitat.
Acțiunea este inclusă de conducerea Uniunii Scriitorilor, în Programul Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, preconizat pentru perioada 15-18 mai.
Serata se va desfășura sub egida artinfinit.md, primul portal de promovare a artei și culturii în Moldova.
Printre partenerii de la Chișinău, ai evenimentului, vor fi: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, emisiunea Bună Dimineața de la postul public național TV Moldova 1, revista Viața Ta, Radio Național FM.
Parteneri din România - Zidul Media Grup, Club XXl- Nasul TV, Gandacul de Colorado, Singur Media Grup, Nationalist si Salonul Literar.

 Clubul de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” a fost inaugurat la 14 iunie 2013.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu