duminică, 11 mai 2014


Diana Lungu-Zlatan - Cristian Bodnărescu la Poduri de Dor


Publicul de pe ambele maluri ale Prutului este invitat să descopere sau să redescopere creația și personalitatea polivalentă a poetului Cristian Bodnărescu, la serata literar-muzicală care îi va fi consacrată joi, 15 mai 2014, ora 16:00. Evenimentul va avea loc în cadrul Clubului de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, sub egida art infinit.
Copii de vârstă fragedă, elevi, studenți și artiști profesioniști vor declama și vor interpreta vocal-instrumental, creații lirice semnate de protagonistul întâlnirii, care, la rândul său, va prezenta un recital de versuri proprii. O prezentare succintă a creației sale poetice, o face, inspirat, Gheorghe Junescu, fost director adjunct al Institutului Român din Veneţia: "Să îl citesc pe poetul Cristian Bodnărescu ... 
a constituit pentru mine o surpriză deosebit de agreabilă: că ismele nu ne-au cotropit de tot, că se mai poate scrie poezie bună fără a scuipa pe valorile clasice, că poţi fi modern fără a fi ininteligibil şi că, în cele din urmă, poţi să scrii poezie "chiar dacă ai talent(!)".
Intuiesc lecturile domnului Bodnărescu solide, bine selectate şi bine asimilate. În ceea ce mă priveşte-evident strict subiectiv- l-aş situa, prin înzestrare, originalitate şi îndrăzneală, dincolo de frontierele temporale, de curente sau de stiluri, într-o familie "cel puţin" onorabilă, din care fac parte Byron, Baudelaire, Poe, Bacovia, Artaud şi nu numai."

Alte surprize ale serii vor fi proiecțiile materialelor video conținând poeme reprezentative pentru opera bodnăresciană sau crâmpeie de emisiuni despre succesele poetului invitat.
Printre partenerii evenimentului de la Chișinău sunt: Televiziunea națională Moldova 1 - emisiunile Bună Dimineața și Mesager, revista Viața Ta, Radio Național FM. Parteneri din România - Zidul Media Grup, Club XXL, Nationalist.ro si Salonul Literar. Din SUA ne va susține Gândacul de Colorado.
Clubul de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” a fost inaugurat la 14 iunie 2013.
Vă invităm în cele ce urmează să parcurgeți câteva rânduri din biografia poetului Cristian Bodnărescu:
,,Cristian Bodnarescu s-a nascut pe 3 martie 1983, in orasul Bacau. Intre 1992 si 2000 este pasionat de sah, sport la care obtine o serie de premii. Intre anii 2005-2006 cocheteaza cu ASTRA (Asociatiunea Transilvana), deplasandu-se in toamna anului 2005 in tinuturile Odesei pentru 2 saptamani, in calitate de reprezentant ASTRA si redactor al Radiodifuziunii Romane. La intoarcere semneaza articolul ,,Muzica aduce gripa aviara’’, articol prezentat la PRO TV si promovat de multe trusturi de presa nationale si internationale.
Anul 2008 reprezinta absolvirea Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi si, in primul rand, marcheaza decernarea titlului de ,,Honoris Causa’’ din partea Academiei de Studii Inalte din Iasi. Devine astfel deputat in cadrul ,,Camerei Deputatilor ASI’’. Tot din anul 2008 se alatura echipei ziarului international din SUA ,,Gandacul de Colorado”, fiind editor cultural, pana in prezent. Iulie 2009 marcheaza scrierea poemul Demonita de 109 strofe, fiind cel mai lung poem romantic din literatura universala. In noiembrie 2009 intemeiaza portalul national de stiri Zidul si in martie 2010 lanseaza Radio Zidul, post radiofonic online ascultat in 30 tari – www.ziarulzidul.ro si www.radiozidul.ro In anul 2009 apare volumul ,,Demonita” finantat de editura Renaissance si lansat la TVR.
In toamna anului 2011 Cristian Bodnarescu devine maestru gendai reiki. Luna noiembrie a anului 2011 marcheaza aparitia in antologia scriitorilor romani contemporani ,,Cuvantul in timp”, realizandu-se cu acest prilej emisiunea radiofonica si articolul ,,Cuvantul lui Cristian Bodnarescu”. Ăn 2012, editurile Grinta și Singur îl includ pe scriitor în crestomația de poezie "Hai Hui".
 Anul 2013 este unul fructuos pentru scriitor. Astfel, figureză în "Dicționarul Autorilor Români Contemporani", dicționar ce surprinde mișcarea literară românescă după anul 1923. Lucrarea semnată de Alina Kristinka este coordonată de universitarul Carmen Cătunescu și Heliodora Cătunescu. Prestigioasa editură "Națiunea" sub egida căreia figurează și cel mai vechi ziar românesc modern, cu același nume (din 1881), îl încadrează pe poetul Bodnărescu în volumul II al crestomației "Cu patria în suflet". Poate cel mai important eveniment ce marchează încheierea anului cultural 2013 este lansarea istoriei lietarturii române. Comisia Editurii Singur prin "O altfel de istorie a literaturii române" îl consideră pe scriitorul Cristian Bodnărescu unul din cei mai importanți 60 scriitori din literatura românească, acesta figurând în vomul III.
În prezent, autorul Cristian Bodnărescu publică în: Gândacul de Colorado, Nationalist.ro, Ziarul Zidul, Voiceofromania.ro, apărând frecvent în blog-urile: Cristian Bodnărescu, Club XXL- Elena Toma și Salonul literar; fiind prezent constant la Radio Zidul."

În ajunul sosirii la Chișinău, protagonistul Cristian Bodnărescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru artinfinit.md, sub egida căruia se va derula serata consacrată creației sale.

1. art infinit (Diana Lungu Zlatan): Cât de atașat ești de Chișinău și de R. Moldova în general, pentru a veni cu atâta deschidere la o veritabilă întâlnire de suflet cu oamenii de cultură și cu publicul de aici?
Cristian Bodnărescu: Sunt foarte atașat de Chișinău încă din vremea studenției, atunci când veneam la voi pentru conferințe culturale. Oamenii, sau cel puțin intelectualii, sunt extraordinari! Se poate discuta direct, se poate bea un vin și crea legături de suflet cu acești oameni frumoși. Am sesizat un oarecare conservatorism la voi; manifestat atât în domeniul cultural, vestimentar, dar și tehnologic. Asta nu este neapărat ceva rău! Eu apreciez muzica veche (cea ușoară și folclorică), regăsindu-mă în anii șaptezeci-optzeci atât spiritual cât și vestimentar. Îmi plac filmele vechi și de artă, oamenii din trecut reușeau să atingă perfecțiunea tocmai prin simplitate, având o nuanță de romantism. La voi internetul este foarte puțin utilizat, raportat la alte țări. Urmăresc în acest sens numărul de fani ai celor mai mari trusturi media din rețelele de socializare și traficul. Din nou, acest aspect poate fi chiar pozitiv. Oamenii sunt îndemnați să citească mai mult, să urmărească un film bun la televizor sau să iasă în natură. Poți avea lucruri bune și prin internet, însă mai mult la nivel de teorie. Mă bucur că postul național de televiziune Moldova 1 este unul din cele mai populare canale românești, urmărit de 1.400.000 telespectatori români din întreaga lume. Dacă s-au scos multe emisiuni ce țin de cultură și de identitatea noastră de români, postul Moldova 1 promovează mult spiritualitatea noastră românească și nu mă pot decât bucura că ne este alături.
Eu consider Chișinăul casa mea, o grădină în care mă regăsesc spiritual. Este adevărat că în trecut s-au comis erori grave atât de România cât și de Republica Moldova, devenind vulnerabili în fața dușmanilor țării. Dar sângele apă nu se face și ar trebui să ne concentrăm la ceea ce putem realiza împreună de acum încolo, frați fiind.

2. art infinit: Cum crezi: reprezinți o lume organic integrată aici sau, fiind poet gotic, sau, mai exact, romantic gotic întunecat, vii cu o cultură și o filozofie puțin cunoscute și valorificate în R. Moldova? Deși, se știe că și stilul Gotic, și cel Romantic îl glorifică pe Dumnezeu, fiind alimentate de spiritulaitatea crestină.
Cristian Bodnărescu: Tot ce realizăm este pentru Dumnezeu! Eu consider nivelul cultural al Republicii Moldova suficient de avansat încât să poată penetra latura romantismului goth. Gothic-ul este manifestat atât în literatură, cât și în arhitectură ori muzică. În Moldova este prezent cu predilecție în planul literar, prin poezia poetului nostru național, Mihai Eminescu. Consider că se pot aduce (încă) o sumedenie de lucruri noi în acest domeniu, menite a se împleti cu frumoasa poezie clasico-romantică.

3. art infinit: Când declari că muza ta este Universul, nu consideri că este un risc să nu fii înțeles de toată lumea? Am găsit într-un interviu, această mărturisire a ta cu referire la cel mai lung poem din lume "Demoniţia" cu 109 strofe, o poezie fantastică, în care predomină idei filosofo-spirituale. Sau totuși exegeții spun corect: reușești să fii și modern, și accesibil?
Cristian Bodnărescu: Păi, a nu fi înțeles de orcine (la prima citire), reprezintă un atu. Altminteri, cum ai putea ridica nivelul și aduce ceva nou? Pot afirma chiar că nu poți ocupa un loc al tău în artă dacă nu aduci ceva nou. I.L. Caragiale considera că a nu lua atitudine pentru o lume mai bună este ca și cum ai fi murit, iar poetul rock-er Jim Morrison afirma: "Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, atunci ridică-te și mori!".
Sincer, la câte interviuri am dat, nici nu mai rețin la care din ele faci referire (se pare că tu îmi cunoști mai bine cronologia cugetărilor). Probabil că acțiunea se desfășura prin 2009.  Eu nu am neapărat muze fizice (palpabile), inspirația fiind binevenită și din alte dimensiuni spațio-temporale.
Chiar nu mă pot exprima asupra propriei mele opere, dar nu mă pot decât bucura remarcile distinslui Gheorghe Junescu. Revenind la Republica Moldova, profesorul universitar dr. Teo-Teodor Marsalcovschi afirma că "Poemul Demoniţa reprezintă o lucrare artistică originală, o penetrare în lumea spiritelor demonice, o tentativă de plecare întru aflarea unui adevăr. În poem se observă influenţa romantismului, însă Fantasticul domină perpetuu."

4. art infinit: În lucrarea "O altfel de istorie a literaturii române", lansată în 2013, de Editura „Singur”, poetul Cristian Bodnărescu apare printre cei mai importanți 60 scriitori din literatura română. Cum comentați discernământul și obiectivitatea Comisiei editurii în selectarea numelor autorilor incluși în cele 3 volume?
Cristian Bodnărescu: Ce-i drept, nu sunt numeroase istorii ale literaturii noastre, iar dintre cele câteva care au văzut lumina tiparului, această istorie este unica în care lista scriitorilor este întocmită de o comisie vizată, alcătuită din oameni de litere. Este bine atunci când deciziile se iau de o comisie culturală, la fel cum se întâmplă și prin "Dicționarul Autorilor Români Contemporani" coordonat de universitarul Carmen Cătunescu, în care sunt consemnați scriitori ai literaturii române începând cu anul 1923. Mă bucur să pot figura în ambele ediții.

5. art infinit: Tustul media Zidul, pe care îl conduci, apreciat și pentru  promovarea spiritualității românești, acordă o mare importanță  creației multor personalități din Basarabia. Acest aspect al  politicii editoriale este dictat de sentimentul datoriei sau de o veritabilă legătură morală și spirituală cu ceea ce promovezi?
Cristian Bodnărescu: Eu doresc să cred că moralitatea mea este una și aceeași cu datoria de a promova spiritualitatea. În ziarul Zidul eu cu echipa mea promovăm oameni de cultură din toate țările, nu facem diferențe etnice, religioase ori de culoare a pielii. Dacă spui că figurează mulți oameni din zona Basarabiei, asta înseamnă că noi am găsit acolo oameni de valoare.

6. art infinit: În plan personal și profesional, ce așteptări ai de la această întâlnire? Vor urma și altele?
Cristian Bodnărescu: Noi acum realizăm primul pas pentru o fructuoasă colaborare. Desigur că sunt măgulit să mi se dedice cea de-a doua ediție a comunității spirituale "Poduri de Dor". Îmi doresc să prindem ziua în care nu vor mai fi doruri între frați, dărâmându-se zidurile; astfel încât menirea clubului tău spiritual să fie dusă la bun sfarșit. Din păcate, nu cred că ne vom bucura de această clipă în timpul vieții noastre lumești. Dacă omenirea are țeluri mărețe de a coloniza alte planete, visul meu cel mai mare este de a nu mai fi doruri între frații de pe cele 2 maluri.
Avem aliați puternici: Biblioteca Națională a Republicii Moldova ori art infinit sunt doar câțiva parteneri ai comunității Poduri de Dor. Indiferent de șansele izbândei, noi avem datoria de a întreprinde tot ce putem în această direcție.
Personal, aștept banchetul de la final, în care voi putea bea un vin cu prietenii folcloriști care au realizat melodii având versurile poeziilor mele romantice (mai puțin gotice).
Dacă mă veți mai invita, vor urma și altele!
- Îți mulțumim!

Remarcăm faptul că întâlnirea de suflet cu poetul ieșean Cristian Bodnărescu este realizată sub egida artinfinit.md, condus de artistul plastic Sergiu Guțu. Mulțumim întregii echipe pentru permanenta susținere generoasă a acțiunilor derulate la clubul nostru de comuniune spirituală.
Așadar, vă așteptăm pe toți, cu drag, joi, 15 mai 2014, ora 16:00, în Sala de Conferințe a Biblioteciii Naționale. Intrarea este liberă.

                        Diana Lungu-Zlatan

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2014/05/diana-lungu-zlatan-cristian-bodnarescu.html?spref=fb


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu