duminică, 14 decembrie 2014



Șah-mat?!

(Cum  Serafim Urechean, ex-primar general de Chișinău, alias Serafică-fără-frică, a rezistat atacurilor la Clubul de Presă „Rezonanța Socială”, fondat și moderat de telejurnalistul Artur Efremov.)

Cât de „fericit”,
Domnul Urechean
A descoperit
Că suntem un neam:
Că la noi, primarii
Sunt puși de nănășei –
Ducă-se-n Finlanda,
Finii cei holtei!

Poate se însoară,
Lăsând Primăria
(Sigur o să-l doară,
Dar nu-i pe vecie!)

Domnul Urechean,
Pe Dorin Chirtoacă,
Nu-l vede dușman,
Dar oricum, nu-i scapă!
Îl bate fără frică –
Doar e Serafică!
Ia, el, Primăria
Și Președinția!

Să fim serioși
Și gospodăroși
Cum era, cândva,
Primăria sa:
Ordine-ascultare
Și-un oraș în floare!

Nu-l dăm la străini –
Nu-l lăsăm la fini!
Gata, Parlamentul
Și Curtea de Conturi...
A sosit momentul
Reglării de conturi!
Destul i-ați răbdat:
Le faceți șah-mat?!

_ Diana Zlatan-Ciugureanu _ 12 decembrie 2014 _




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu