Suspine de Orfeu

Te iartă, dorul meu, din nou,

Iar eu mă pierd și mai departe,

Printre copaci, cu mult ecou

De seci iluzii sfărâmate...

Alerg nebună prin uitări,

Împedicându-mă de lacrimi,

Tu vrei s-ajungi prin cugetări,

La ochiul ce străbate veacuri.

Te lași bătut, poate salvat?

Căci vrei din pietre, o iubire,

Eu pot acum atât: să tac,

De-atâta strigăt în pustie.

Mai pot să te ridic prin rugi,

Mai pot să te găsesc prin vise,

Căci tu nu stai și nici nu fugi,

Suflând în lumânări nestinse.

Fug de trei zile, tremurând,

Iar la popas, privind orfeic,

Cum lumea-ți tace, adormind,

Orice suspin de întunercic.

_ Diana Zlatan-Ciugureanu _ 7 decembrie 2014 _ 22:50 _