vineri, 5 decembrie 2014

E bună durerea lecției
Durerea... Când va pleca odată, cu tot cu lacrimile nedreptății... Când oamenii vor vedea omul, și nu ținta în neobosita goană după orice, numai nu după armonia sufletelor... Când oamenii vor înțelege cât de mult doare minciuna lor mai ales în relațiile unde doar dragoste se dăruiește... Când fiecare își va căuta de propriul drum, fără să atenteze la pacea cuiva, la integritatea cuiva.
Sau poate asta este cauza împrietenirii? Dacă eu nu m-am găsit și nu știu de unde vin și unde mă duc, păi să mai derutez pe cineva din calea sa tihnită și promițătoare de și mai multă pace? Nu sunt în stare să admit că ar exista asemenea tentații. Cred că sap unde în general, nu există loc pentru săpat. Și atunci, lume bună, ce se întâmplă? Să avem noi nevoie de atâtea lecții chiar, încât să ne rupem sufletele în bucăți, oferind totul și având parte de o nouă durere a neîmplinirii? Poate totuși ne căutăm fiecare de creșterea sa spirituală și nu mai amețim lumea din jur? Nu de alta, dar răul făcut tot înapoi vine, se știe acest lucru.
Bine, să vedem totuși, care este esența lecției de această dată? Păi, te îndrăgostești și te pomenești că ești doar a lui. Dar clipa amăgelii trece și, având mintea brici, descoperi că nu era gata pentru a se bucura de tine, pentru că nu este el, omul care să se bucure doar de o dragoste. Este poligam. Și îl întrebi ce e cu haosul acesta în el, la care ți se răspunde cu cea mai mare nerușinare din câte pot lovi: Eu voi face ceea ce voi dori și nimeni nu-mi va indica ce să fac și cu cine. Iată așa poate începe calvarul unei relații abia înfiripate. A, nu era relație? De acord. Mă dau bătută.
Bine, inima bate și bate, și bate pentru el. Între timp, apar zeci de justificări ca la grădiniță. Tu înțelegi ce malefică este pentru oricine justificarea cuiva la orice pas, dar treci cu vederea acest nivel de dezvoltare. Mai departe. Tu înțelegi că nu exiști pentru el, căci nu te vei minți la nesfârșit cu amabilitățile lui, luându-le drept semne de dragoste. Și deja știi cum vei fi rănită într-un caz sau altul, cum vei fi pusă la punct și învinuită pentru orice. Din acest orice, face parte și faptul că nu are timp pentru tine.
Eu, sincer, nu știu care este aici lecția decât să ierți calvar după calvar, să te ierți pentru că îți asculți inima până când chiar ea, inima, de atâta durere, o doare și fizic la orice plâns... Și te bucuri pentru că există soluția. Mai ales că este o rețetă prescrisă de minunatul părăsit, care brusc, devine medic: Ia calmante. Iată așa, lume bună. Calmantele sunt toată dragostea din partea lui. Și dacă acest panaceu recomandat cu grijă este la îndemână oricând, nu mai bine este să-l administrăm la prima lovitură de realitatea în care ne-a atras cineva rătăcit ca să ne rătăcească și pe noi?
Eu zic să luăm calmantul când, din start, ni se strânge inima, la vreo replică prostească din începutul prețioasei prietenii. Dragă lume, calmante sunt la farmacie. Deci să le administrăm preventiv, ca profilaxie, în cantități simbolice, ca să nu ajungem în capcană, căci nu vom scăpa decât prin a ne cheltui procurând calmante în cantități industriale. Iată așa. Atât pentru această oră. Cu detalii, vom reveni. Dar nu cu rețete, căci nu de asta vă sunt prietenă iubitoare și sinceră cu voi!


vineri, 28 noiembrie 2014











ARDE-I PE OLIGARHI LA VOT!

Știu că PLR-i putere,
Muncă multă din plăcere,
Doar cu inima deschisă,
Spre familia extinsă
Din UE, unde-i dreptatea.
Gata, criminalitatea,
Jos, tâlharii ce sug sânge
Din poporul care plânge.



Oameni buni, chiar nu vi-i jale
Acum, la mijloc de cale,
Să ne-ntoarcem înapoi,
Căutând parcă-n gunoi?

Oameni buni, chiar nu vi-i milă
Să avem țară umilă,
Neutră, dar șantajată
De a Rusiei, armată?

Oameni buni, numai Renato
Fuge disperat de NATO,
Care ne va fi umbrelă
Și o bună santinelă!

Căci Rusia are toane
Impunându-ne zakoane,
Știți doar ultimul zakon:
Uniunea lui Dodon.

Europa ne așteaptă
Pe o cale luminată
De justiție corectă,
Pentru-o regulă perfectă.

Fără oligarhi în frunte,
Fără turme de cornute,
Să avem o viață-a noastră,
Nu mai proastă și mai proastă!

De harnici, ne știe-o lume,
Și puternici de minune,
Înfruntăm orice în cale,
Și avem sufletul mare!

De aceea, nu uităm
Pentru cine să votăm,
Vulturul reformator
Este bravul salvator!

Să păstrăm Aeroportul,
Până ni-l fură cu totul,
Banca de Economii
Să n-o dăm pentru hoții.

PLR este echipa!
Doar ea le inspiră frica
Oligarhilor hapsâni,
Care iar se vor stăpâni.

A venit clipa dreptății!
Ziua sfântă-a libertății!
Să-i dăm mafiei boicot,
Ardei-i pe-oligarhi la vot!

_ Diana Zlatan-Ciugureanu-Lungu, candidat pe poziția 25 de pe lista Partidul Liberal Reformator _ 29 noiembrie 2014 _ 3:05
— cu Veaceslav Negruta.


luni, 18 august 2014




Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înțeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morți,
M-ai văzut o copiliță...

De-atâtea victorii,
Îți cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiți să te aștept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grija de NOI...

_ 19 august 2014 _ 00:43 _



duminică, 6 iulie 2014




Visele sunt proiecții din viitorul fericit  _ Diana Zlatan _ 6 iulie 2014 _ 11:56 _ — simţindu-se entuziasmată.

https://www.youtube.com/watch?v=kmQ4iBLr7UY


Voiai doar să ne iubim...


Am voie să-ți ofer doar sfiindu-te,
Am voie să te-ntreb doar crezându-te,
Am voie să te văd doar iertându-te,
Am voie să te joc doar crescându-te.

Am voie să te cert doar rugându-te,
Am voie să te-alung doar trezindu-te,
Am voie să te-aud doar simțindu-te,
Am voie să-ți vorbesc doar visându-te.

Am voie să mai fug doar chemându-te,
Am voie să te țin doar lăsându-te,
Am voie să te-nșel doar nenăscându-te,
Am voie să te rănesc doar sărutându-te.

Am voie să te iubesc doar iubindu-te _  5 iulie 2014 _ 15:31

Iată, parcă totul e trivial, deși trăiești într-o vibrație nouă, incredibil de înălțătoare, plus lacrimile paradoxurilor și poftim, scumpa mea prietenă, D Zinaida Ambroci,





 mă sună pe skype, ca de obicei, pentru a mă vedea cum mă simt sufletește și hop! surpriză! mă așteaptă mâine să aflu ce anume. Ei, zic:
- No, cum voi mai dormi la noapte?
- Bine, îți spun! Îți dăruiesc bluza ceea frumoasă, nouă, alb-negru, pe care ai măsurat-o zilele astea și ți-a plăcut.”
- Nuuuuu, nu pot accepta! Căci și așa, mă prea alintați cu de toate!
- Ei, lasă, draga mea, doar îmi ești deja fiică!
- Of... Bine, mulțumesc, o voi ține pentru a o îmbrăca prima dată în public, la Boghiceni, pe 12 iulie, la Poduri de Dor cu interpretul Ștefănel Belei! Ați intuit că ar fi tocmai pentru acest mare eveniment?
- Da! Cum ești tu blondă, te va prinde de minune!
- Da, va da bine și la cameră, fiind în acest contrast puternic! Și totuși, nu pot, este prea scumpă
- Ei, lăsăm! Iată, am vorbit azi cu fiica pe skype și m-a umplut de atâta energie....A, stai că sunt sunată acum pe skype, hai, pa, mai vorbim și te aștept mâine!
- Bine! Pa!
....și m-am pus imediat, pe scris această stare...
 — simţindu-se iubită.








Cum să te mai îndoiești de realizarea propriilor vise și scopuri, acestea fiind pozitive... _ Diana Zlatan-Ciugureanu _ 6 iulie 2014 _ 8:17 _



Amintindu-mă Iubire


Oare de ce devin izvor de lacrimi
la doar câteva clipe,
de cum mi te arăți sufletului,
pe suport electronic?

Ești nivelul meu de Iubire 
sau de existență?

Te-am prins pe tâmpla-mi,
Fulg înflorit și speriat
de tinerețea coacerilor mele. Am rămas cu examenul în față
Și de tine, uitată ... încă! _ 5 iulie 2014 _ 22:59 _


duminică, 1 iunie 2014

Iubita Doamnă de peste Prut, Elena Toma, telejurnalist, blogger de mare succes - Zână Bună pentru Clubul de Comuniune Spirituală „Poduri de Dor”! Draga noastră Marina Damaschin, merci pentru articolul tău, inclus pe blog-ul D Elena Toma!

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2014/06/cristian-bodnarescu-la-clubul-poduri-de.html?spref=fb

Cristian Bodnărescu, la Clubul „Poduri de Dor” – element de atmosferă a Primăverii Europene a Poeților

...Florar mirific la Chișinău...
...Sublimul comuniunii spirituale este punte între suflete...
...Poeți și traducători din 10 țări sunt reuniți sub Cerul Poeziei, prin care este Binecuvântat acest plai cuceritor de oaspeți, redevenit, iată, și capitală a unei Primăveri Europene...

...Uniunea Scriitorilor din Moldova, Ministerul Culturii din R. Moldova și Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău au reușit să creeze în comun, un nou poem în acțiune, cu un titlu pe potrivă – Primăvara Europeană a Poeților, Festival Internațional, Ediția a IV-a, derulată în zilele 15-17 mai 2014...

... După emoțiile intense din Sfintele Sărbători de Paște, exteriorizând atâta bucurie și triumf , poeta și jurnalista Diana Zlatan-Ciugureanu, intervievată LIVE, în studioul emisiunii dragi sufletului ei, „Bună Dimineața” de la TV Moldova 1, invita, în premieră, toată lumea, la o revelație-surpriză...
...Din discuția dezinvoltă cu gazda emisiunii, Nutza Babici, reieșea că urma să vină, cu o invitație la eveniment, chiar protagonistul întâlnirii a doua a Clubului de Comuniune Spirituală „Poduri de Dor”, creat la Biblioteca Națională a R. Moldova...

...Florar, 15. Poetul ieșean Cristian Bodnărescu și moderatoarea Diana Zlatan-Ciugureanu, din același studio ademenesc cu deschidere de suflet, publicul, pentru a-l putea îmbrățișa cu un cald „Bine ați venit”, la serata de creație a poetului gotic romantic, în finalul Programului Primăverii simbolice, începute în aceași zi...
Cum a fost atmosfera acelei seri? Tânăra poetă și jurnalistă Marina Damaschin ne-a zugrăvit-o apetisant, în articolul pe care l-a publicat pe artinfinit.md – primul portal de promovare a artei și culturii în Moldova, fondat de artistul plastic Sergiu Guțu. Întâlnirea s-a derulat sub egida artinfinit.md, la fel ca serata de inaugurare a clubului...
Remarcăm faptul că portalul respectiv a devenit partener al Revistei „Viața Ta” .





http://artinfinit.md/cgblog/4308/97/Poetul-Cristian-Bodnarescu-la-Chi-inau

Publicul nostru a avut parte de  o întâlnire cu poetul Cristian Bodnărescu din România. Manifestarea a fost organizată de ClubulPoduri de Dor, condus de poeta și jurnalista Diana Zlatan. La Biblioteca Națională a Moldovei, unde a avut loc întâlnirea, s-au adunat mai mulți iubitori de artă. Fiindcă invitatul nostru este amator de stil gotic, organizatorii au creat o atmosferă de acest gen, amenajând sala cu elemente gotice.


Poezie și  muzică bună, oameni deosebiți, cuvinte frumoase ...De acestea au avut parte cei care au participat la această activitate. Printre ei am întâlnit și pe:
Reprezentantul Ministerului Culturii, Ion Ciobanu: Acesta este un eveniment important pentru Republica Moldova, fiind organizat în cadrul Festivalului Internațional  Primăvara Europeană a Poeților. Mă bucur că-l avem la noi pe Cristian Bodnărescu și sper că nu e ultima dată. Îl mai așteptăm nu doar la Biblioteca Națională, creația sa trebuie promovată peste tot.


Directorul Asociației de Caritate Flacăra Speranței, Valentina Patraș, : Am avut ocazia să cunosc pe acest  un domn din România atât de distins, atât de inteligent și plin de bunătate, măiestrie și zic – mare minune este Omul pe pământ!


Jurnalista Alina Chicu, care este și o bună prietenă a Clubului Poduri de Dor și după cum a menționat Diana Zlatan: „Omul de televiziune de la care am învățat cel mai mult și care m-a motivat mereu să fac totul cu drag”, a menționat : Asist la un eveniment frumos, mai cu seamă că este organizat de Diana Zlatan, care dacă inițiază ceva o face din suflet și o face excepțional. Nu am reușit încă să citesc din opera poetului Cristian Bodnărescu, dar îmi repar neapărat greșeala.


Ne-au  delectat cu poezie Eduard Iațco, elev la Școala de Arte din Strășeni și Adrian Boțan, student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care au recitat din creația poetului Cristian Bodnăreacu. Iar cu o porție bună de epigrame ne-a asigurat epigramistul Gheorghe Bâlici.


Ne-au încântat cu melodii Viorica Cibotaru, interpretă de muzică ușoară,  Victor Roibu cu câteva melodii la nai,  Iurie Andronic – cu lucrarea sa la pian.
Invitatul special, Cristi Bodnărescu a menționat: „Mă bucur pentru că am venit la Chișinău, pentru  această sală cu oameni, pentru dialogul cultural pe care l-am avut, am vorbit și despre poezie și despre muzică și despre arta gotică...E bine că se organizează aceste întâlniri de cultură și spiritualitate, trebuie să ne întâlnim cât mai des, să dialogăm despre frumos, căci dialogul e calea spre Univers”.


Menționăm că  poetul Cristian Bădnărescu este autorul celui mai lung poem „Demonița”,  ce conține 109 strofe și care a doborât recordul mondial. Cristian este o personalitate polivalentă, fiind jurnalist, poet, autor de cărți și articole și cel mai important – deținător al titlului ,,Honoris Causa’’ din partea Academiei de Studii Înalte din Iaşi.


Clubul Poduri de Dor pregătește alte surprize literare la care sunteți așteptați!
Marina DAMASCHIN




Iubirea este sănătatea

Îți dedic toate melodiile de dragoste, 
Deși îmi ești compozitorul singurei melodii-viață,
Izgonit apoi din propria operă,
De „grijuliile” canoane.

Sâmburele lor de realitate,
Îl încolțești drept adevăr
Și ard ispitită a percepe Iubirea
Drept boală psihică, potrivit științei.

Un Univers îmi zâmbește
Cu Iubirea ca garanție
A lucidității sale eterne
Și a iertării tuturor prin crucificare.
_ 31 mai 2014 _ 11:29 _


vineri, 30 mai 2014

Iaka poznă!  Și eu printre modele... mda... Un alt vis îndeplinit abia acum! La 39 de ani, mă văd specialiștii drept model... începe să-mi placă ideea! Merci, iubită prietenă și colegă de facultate Olesea Tataru! Dacă am pile cu tine... M-ai selectat! Eh... cumătrismul ăsta... Cum fără el? 

Concret:

Salonul „Bigudi Beauty House” Salon de frumuseţe · Salon de coafură · Salon de manichiură a publicat Albumul Make-up @ Bigudi, în care am depistat poza mea de la prima ședință foto profesionistă, pentru care m-a machiat Artista Olesea Tataru.



Albumul este comentat astfel, de autori: „Machiajul este primul mijloc prin care femeile isi scot in evidenta trasaturile fetei si frumusetea iar daca acesta este realizat de mana unui specialist efectul este cu adevarat uimitor!” 

joi, 29 mai 2014



Doar...

Nici o lacrimă, doar bocet,
Nici un semn, doar așteptare,
Nici o șoaptă, doar chemare,
Nici o slăbiciune, doar vis,
Nici un reproș, doar Paradis,
Nici o răzbunare, doar Rugă,
Nici o iertare, doar Iubire,
Nici un pas, doar evadare... _Diana Zlatan _ 25 mai 2014 _ 11:08 _





Împlinire

Nu te pot pierde - ești alegerea mea,
Nu te pot căuta - ești inima mea,

Nu te pot întoarce - ești izvorul meu,
Nu te pot înșela - ești strigătul meu,
Nu te pot aștepta - ești aerul meu,
Nu te pot alunga - ești pământul meu,
Nu te pot certa - ești îngerul meu,

Nu te pot fura - ești povestea mea,
Nu te pot cuceri - ești viața mea,

Nu te pot pedepsi - ești visul meu,
Nu te pot păstra - ești dorul meu,

Nu te pot trata, ești nebunia mea! _ Diana Zlatan _ 25 mai 2014 _ 13:03 _



        Când mă conduceai spre permanenta Rugă

Când mă cunoșteam cum pot fi când sunt,
Mă prindeam strâns de aripile pe care mă aduceai mie...
Rescriam adolescența cu interzise alfabete,
Descifrând astfel codul integrității în coridorul-scrumieră.

Renaășteau paranoice legende, efervescente rugăciuni culminând cu tăcerea,
Moștenire fiind spasmele de revenire la încrâncenarea Autorilor Elitari,
Care se îmbrățișau prin revelațiile primelor întrebări fără răspuns.
Noi aflam că Dumnezeu este trăirea permanentei recunoștințe. _ Diana Zlatan _ 30 mai 2014 _ 00 36 _







duminică, 25 mai 2014






„Demers versificat Dlui Sturza Ion, ex-premier, protagonistul întâlnirii din 23 mai 2014, la Clubul de Presă „Rezonanța Socială”, fondat și moderat de Artur Efremov” 


Domnul Sturza, ex-premier,
E un gânditor rebel - 
Nu se lasă angajat,
Fiind, insistent, curtat,
Căci partidele-l vânează
Pentru conștiința-i trează,
Pentru verticalitate,
Dar și autoritate!

Deocamdată, Ion Sturza
Le rămâne numai muza
Pentru planurile mari
Diverșilor demnitari...

La Clubul din astă seară,
„Rezonanța Socială”,
Cântând dorul de meleag,
Care-i este cel mai drag,
Ion Sturza povestește
Și de ale vieții, lecții,
Astfel se înțelepțește
Și-n afaceri înflorește.
Chiar de mai târziu, dar știe
Că statul nu-i companie;
Cu macroeconomia,
Nu-alungi toată sărăcia.

Deși nu conduce-un stat,
A rămas interesant.
S-a retras peste hotare,
Respirând cu ușurare.

Domnule ex-premier,
Vă-ntrebăm, noi, frumușel:
„Cât mai sunteți spectator,
Fiind strălicit actor?!” _ 23 mai 2014 _








https://www.youtube.com/watch?v=Q9q-j3SOLtc



        Pedagogi formali, vestimentație formală, educație formală, comportament formal, concubinaje formale, activități formale, întruniri formale, discursuri formale, colaborări formale, cuceriri formale, prietenii formale, vizite formale, doruri formale, dragoste formală, devotament formal, smerenie formală, subordonare formală, încredere formală, corectare formală, renunțare formală, conciliere formală, iertare formală, logodnă formală, tăcere formală... CEEA CE NU NE OMOARĂ, NE ÎNTĂREȘTE, în viața noastră care se vrea ADEVĂRATĂ! _ 23 mai 2014 _13:13 _


duminică, 11 mai 2014


      Mulțumesc mult Domnului Artur Efremov, mentorul meu de la „Mesager”, ex-președintele Companiei „Teleradio-Moldova”, pentru invitația la Clubul „Rezonanța socială”, la care a fost protagonist, președintele Parlamentului, Domnul Igor Corman, căruia i-am dedicat și o concluzie versificată în finalul întâlnirii. 


„Igor Corman – în premieră la Clubul „Rezonanța socială”, condus de Artur Efremov” 
Prosper politician,
Ca rechinu-n ocean,
A negociat cam mult
Să vină aici, la Club:
Domnul Igor Corman știe
S-arate diplomație!
Dac-a fost Ambasador... – 
La Berlin, n-a fost ușor!
Și acum, speakerul spune
Că nimic mai greu pe lume,
Decât munca-n Alianță,
Politica moldovenească...
Dar, dac-a avut curaj
Pentru-acest dur anturaj,
Cu-ntrebări ne-ndurătoare,
De subtext și pișcătoare,
Domnul Corman sigur are
Și-n politica cea mare,
Mult curaj pe viitor
Să ne-aducă-un trai ușor!

Cu respect, poeta și jurnalista Diana Lungu-Zlatan, președinta Clubului de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” de la Biblioteca Națională a R. Moldova








Diana Lungu-Zlatan - Cristian Bodnărescu la Poduri de Dor


Publicul de pe ambele maluri ale Prutului este invitat să descopere sau să redescopere creația și personalitatea polivalentă a poetului Cristian Bodnărescu, la serata literar-muzicală care îi va fi consacrată joi, 15 mai 2014, ora 16:00. Evenimentul va avea loc în cadrul Clubului de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, sub egida art infinit.
Copii de vârstă fragedă, elevi, studenți și artiști profesioniști vor declama și vor interpreta vocal-instrumental, creații lirice semnate de protagonistul întâlnirii, care, la rândul său, va prezenta un recital de versuri proprii. O prezentare succintă a creației sale poetice, o face, inspirat, Gheorghe Junescu, fost director adjunct al Institutului Român din Veneţia: "Să îl citesc pe poetul Cristian Bodnărescu ... 
a constituit pentru mine o surpriză deosebit de agreabilă: că ismele nu ne-au cotropit de tot, că se mai poate scrie poezie bună fără a scuipa pe valorile clasice, că poţi fi modern fără a fi ininteligibil şi că, în cele din urmă, poţi să scrii poezie "chiar dacă ai talent(!)".
Intuiesc lecturile domnului Bodnărescu solide, bine selectate şi bine asimilate. În ceea ce mă priveşte-evident strict subiectiv- l-aş situa, prin înzestrare, originalitate şi îndrăzneală, dincolo de frontierele temporale, de curente sau de stiluri, într-o familie "cel puţin" onorabilă, din care fac parte Byron, Baudelaire, Poe, Bacovia, Artaud şi nu numai."

Alte surprize ale serii vor fi proiecțiile materialelor video conținând poeme reprezentative pentru opera bodnăresciană sau crâmpeie de emisiuni despre succesele poetului invitat.
Printre partenerii evenimentului de la Chișinău sunt: Televiziunea națională Moldova 1 - emisiunile Bună Dimineața și Mesager, revista Viața Ta, Radio Național FM. Parteneri din România - Zidul Media Grup, Club XXL, Nationalist.ro si Salonul Literar. Din SUA ne va susține Gândacul de Colorado.
Clubul de Comuniune Spirituală „PODURI DE DOR” a fost inaugurat la 14 iunie 2013.
Vă invităm în cele ce urmează să parcurgeți câteva rânduri din biografia poetului Cristian Bodnărescu:
,,Cristian Bodnarescu s-a nascut pe 3 martie 1983, in orasul Bacau. Intre 1992 si 2000 este pasionat de sah, sport la care obtine o serie de premii. Intre anii 2005-2006 cocheteaza cu ASTRA (Asociatiunea Transilvana), deplasandu-se in toamna anului 2005 in tinuturile Odesei pentru 2 saptamani, in calitate de reprezentant ASTRA si redactor al Radiodifuziunii Romane. La intoarcere semneaza articolul ,,Muzica aduce gripa aviara’’, articol prezentat la PRO TV si promovat de multe trusturi de presa nationale si internationale.
Anul 2008 reprezinta absolvirea Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi si, in primul rand, marcheaza decernarea titlului de ,,Honoris Causa’’ din partea Academiei de Studii Inalte din Iasi. Devine astfel deputat in cadrul ,,Camerei Deputatilor ASI’’. Tot din anul 2008 se alatura echipei ziarului international din SUA ,,Gandacul de Colorado”, fiind editor cultural, pana in prezent. Iulie 2009 marcheaza scrierea poemul Demonita de 109 strofe, fiind cel mai lung poem romantic din literatura universala. In noiembrie 2009 intemeiaza portalul national de stiri Zidul si in martie 2010 lanseaza Radio Zidul, post radiofonic online ascultat in 30 tari – www.ziarulzidul.ro si www.radiozidul.ro In anul 2009 apare volumul ,,Demonita” finantat de editura Renaissance si lansat la TVR.
In toamna anului 2011 Cristian Bodnarescu devine maestru gendai reiki. Luna noiembrie a anului 2011 marcheaza aparitia in antologia scriitorilor romani contemporani ,,Cuvantul in timp”, realizandu-se cu acest prilej emisiunea radiofonica si articolul ,,Cuvantul lui Cristian Bodnarescu”. Ăn 2012, editurile Grinta și Singur îl includ pe scriitor în crestomația de poezie "Hai Hui".
 Anul 2013 este unul fructuos pentru scriitor. Astfel, figureză în "Dicționarul Autorilor Români Contemporani", dicționar ce surprinde mișcarea literară românescă după anul 1923. Lucrarea semnată de Alina Kristinka este coordonată de universitarul Carmen Cătunescu și Heliodora Cătunescu. Prestigioasa editură "Națiunea" sub egida căreia figurează și cel mai vechi ziar românesc modern, cu același nume (din 1881), îl încadrează pe poetul Bodnărescu în volumul II al crestomației "Cu patria în suflet". Poate cel mai important eveniment ce marchează încheierea anului cultural 2013 este lansarea istoriei lietarturii române. Comisia Editurii Singur prin "O altfel de istorie a literaturii române" îl consideră pe scriitorul Cristian Bodnărescu unul din cei mai importanți 60 scriitori din literatura românească, acesta figurând în vomul III.
În prezent, autorul Cristian Bodnărescu publică în: Gândacul de Colorado, Nationalist.ro, Ziarul Zidul, Voiceofromania.ro, apărând frecvent în blog-urile: Cristian Bodnărescu, Club XXL- Elena Toma și Salonul literar; fiind prezent constant la Radio Zidul."

În ajunul sosirii la Chișinău, protagonistul Cristian Bodnărescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru artinfinit.md, sub egida căruia se va derula serata consacrată creației sale.

1. art infinit (Diana Lungu Zlatan): Cât de atașat ești de Chișinău și de R. Moldova în general, pentru a veni cu atâta deschidere la o veritabilă întâlnire de suflet cu oamenii de cultură și cu publicul de aici?
Cristian Bodnărescu: Sunt foarte atașat de Chișinău încă din vremea studenției, atunci când veneam la voi pentru conferințe culturale. Oamenii, sau cel puțin intelectualii, sunt extraordinari! Se poate discuta direct, se poate bea un vin și crea legături de suflet cu acești oameni frumoși. Am sesizat un oarecare conservatorism la voi; manifestat atât în domeniul cultural, vestimentar, dar și tehnologic. Asta nu este neapărat ceva rău! Eu apreciez muzica veche (cea ușoară și folclorică), regăsindu-mă în anii șaptezeci-optzeci atât spiritual cât și vestimentar. Îmi plac filmele vechi și de artă, oamenii din trecut reușeau să atingă perfecțiunea tocmai prin simplitate, având o nuanță de romantism. La voi internetul este foarte puțin utilizat, raportat la alte țări. Urmăresc în acest sens numărul de fani ai celor mai mari trusturi media din rețelele de socializare și traficul. Din nou, acest aspect poate fi chiar pozitiv. Oamenii sunt îndemnați să citească mai mult, să urmărească un film bun la televizor sau să iasă în natură. Poți avea lucruri bune și prin internet, însă mai mult la nivel de teorie. Mă bucur că postul național de televiziune Moldova 1 este unul din cele mai populare canale românești, urmărit de 1.400.000 telespectatori români din întreaga lume. Dacă s-au scos multe emisiuni ce țin de cultură și de identitatea noastră de români, postul Moldova 1 promovează mult spiritualitatea noastră românească și nu mă pot decât bucura că ne este alături.
Eu consider Chișinăul casa mea, o grădină în care mă regăsesc spiritual. Este adevărat că în trecut s-au comis erori grave atât de România cât și de Republica Moldova, devenind vulnerabili în fața dușmanilor țării. Dar sângele apă nu se face și ar trebui să ne concentrăm la ceea ce putem realiza împreună de acum încolo, frați fiind.

2. art infinit: Cum crezi: reprezinți o lume organic integrată aici sau, fiind poet gotic, sau, mai exact, romantic gotic întunecat, vii cu o cultură și o filozofie puțin cunoscute și valorificate în R. Moldova? Deși, se știe că și stilul Gotic, și cel Romantic îl glorifică pe Dumnezeu, fiind alimentate de spiritulaitatea crestină.
Cristian Bodnărescu: Tot ce realizăm este pentru Dumnezeu! Eu consider nivelul cultural al Republicii Moldova suficient de avansat încât să poată penetra latura romantismului goth. Gothic-ul este manifestat atât în literatură, cât și în arhitectură ori muzică. În Moldova este prezent cu predilecție în planul literar, prin poezia poetului nostru național, Mihai Eminescu. Consider că se pot aduce (încă) o sumedenie de lucruri noi în acest domeniu, menite a se împleti cu frumoasa poezie clasico-romantică.

3. art infinit: Când declari că muza ta este Universul, nu consideri că este un risc să nu fii înțeles de toată lumea? Am găsit într-un interviu, această mărturisire a ta cu referire la cel mai lung poem din lume "Demoniţia" cu 109 strofe, o poezie fantastică, în care predomină idei filosofo-spirituale. Sau totuși exegeții spun corect: reușești să fii și modern, și accesibil?
Cristian Bodnărescu: Păi, a nu fi înțeles de orcine (la prima citire), reprezintă un atu. Altminteri, cum ai putea ridica nivelul și aduce ceva nou? Pot afirma chiar că nu poți ocupa un loc al tău în artă dacă nu aduci ceva nou. I.L. Caragiale considera că a nu lua atitudine pentru o lume mai bună este ca și cum ai fi murit, iar poetul rock-er Jim Morrison afirma: "Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, atunci ridică-te și mori!".
Sincer, la câte interviuri am dat, nici nu mai rețin la care din ele faci referire (se pare că tu îmi cunoști mai bine cronologia cugetărilor). Probabil că acțiunea se desfășura prin 2009.  Eu nu am neapărat muze fizice (palpabile), inspirația fiind binevenită și din alte dimensiuni spațio-temporale.
Chiar nu mă pot exprima asupra propriei mele opere, dar nu mă pot decât bucura remarcile distinslui Gheorghe Junescu. Revenind la Republica Moldova, profesorul universitar dr. Teo-Teodor Marsalcovschi afirma că "Poemul Demoniţa reprezintă o lucrare artistică originală, o penetrare în lumea spiritelor demonice, o tentativă de plecare întru aflarea unui adevăr. În poem se observă influenţa romantismului, însă Fantasticul domină perpetuu."

4. art infinit: În lucrarea "O altfel de istorie a literaturii române", lansată în 2013, de Editura „Singur”, poetul Cristian Bodnărescu apare printre cei mai importanți 60 scriitori din literatura română. Cum comentați discernământul și obiectivitatea Comisiei editurii în selectarea numelor autorilor incluși în cele 3 volume?
Cristian Bodnărescu: Ce-i drept, nu sunt numeroase istorii ale literaturii noastre, iar dintre cele câteva care au văzut lumina tiparului, această istorie este unica în care lista scriitorilor este întocmită de o comisie vizată, alcătuită din oameni de litere. Este bine atunci când deciziile se iau de o comisie culturală, la fel cum se întâmplă și prin "Dicționarul Autorilor Români Contemporani" coordonat de universitarul Carmen Cătunescu, în care sunt consemnați scriitori ai literaturii române începând cu anul 1923. Mă bucur să pot figura în ambele ediții.

5. art infinit: Tustul media Zidul, pe care îl conduci, apreciat și pentru  promovarea spiritualității românești, acordă o mare importanță  creației multor personalități din Basarabia. Acest aspect al  politicii editoriale este dictat de sentimentul datoriei sau de o veritabilă legătură morală și spirituală cu ceea ce promovezi?
Cristian Bodnărescu: Eu doresc să cred că moralitatea mea este una și aceeași cu datoria de a promova spiritualitatea. În ziarul Zidul eu cu echipa mea promovăm oameni de cultură din toate țările, nu facem diferențe etnice, religioase ori de culoare a pielii. Dacă spui că figurează mulți oameni din zona Basarabiei, asta înseamnă că noi am găsit acolo oameni de valoare.

6. art infinit: În plan personal și profesional, ce așteptări ai de la această întâlnire? Vor urma și altele?
Cristian Bodnărescu: Noi acum realizăm primul pas pentru o fructuoasă colaborare. Desigur că sunt măgulit să mi se dedice cea de-a doua ediție a comunității spirituale "Poduri de Dor". Îmi doresc să prindem ziua în care nu vor mai fi doruri între frați, dărâmându-se zidurile; astfel încât menirea clubului tău spiritual să fie dusă la bun sfarșit. Din păcate, nu cred că ne vom bucura de această clipă în timpul vieții noastre lumești. Dacă omenirea are țeluri mărețe de a coloniza alte planete, visul meu cel mai mare este de a nu mai fi doruri între frații de pe cele 2 maluri.
Avem aliați puternici: Biblioteca Națională a Republicii Moldova ori art infinit sunt doar câțiva parteneri ai comunității Poduri de Dor. Indiferent de șansele izbândei, noi avem datoria de a întreprinde tot ce putem în această direcție.
Personal, aștept banchetul de la final, în care voi putea bea un vin cu prietenii folcloriști care au realizat melodii având versurile poeziilor mele romantice (mai puțin gotice).
Dacă mă veți mai invita, vor urma și altele!
- Îți mulțumim!

Remarcăm faptul că întâlnirea de suflet cu poetul ieșean Cristian Bodnărescu este realizată sub egida artinfinit.md, condus de artistul plastic Sergiu Guțu. Mulțumim întregii echipe pentru permanenta susținere generoasă a acțiunilor derulate la clubul nostru de comuniune spirituală.
Așadar, vă așteptăm pe toți, cu drag, joi, 15 mai 2014, ora 16:00, în Sala de Conferințe a Biblioteciii Naționale. Intrarea este liberă.

                        Diana Lungu-Zlatan

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2014/05/diana-lungu-zlatan-cristian-bodnarescu.html?spref=fb