Rușii adoră Limba Română literară și le displace „țaranskaia moldavskaia”
Am comunicat intens, timp de o zi, cu o tânără originară din autoproclamata RMN. Când am intrat în salonul din spital, ea a ridicat capul, mi-a zâmbit, s-a prezentat și am înțeles că sunt o fericită, cu o asemenea dulceață de suflet, în aceeași încăpere. Ne-am înțeles în limba rusă, chiar dacă e un efort să fac schimb de experiență de viață în această limbă. Este vorba de viziuni filozofice, de lecții învățate și plătite cu sănătate, de îndemnuri venite din dorința de a ne ajuta reciproc. Tocmai seara târziu, ajunsesei să-i explic, prin comparație, de ce ador mediul spiritual românesc, de unde asimilez cunoștințe vitale pentru mine, incusiv din adevărate și profunde scrieri, exemplificând prin revelația articolului Rock-ul și religia, publicat de Cristian Bodnarescu, în Ziarul Zidul. A rămas mască aflând că rock-ul, este, de fapt, „o cale de contemplare şi devotare spirituală pentru Dumnezeu”, că, referindu-se la rock, autorul accentuează că „prin îndemnul ei, muzica te apropie de divinitate şi alungă răul, este o şansă a luminii împotriva morţii”. Și ea a spus că, un asemenea articol de suflet, nu ar aștepta să descopere la noi. Așa a zis colega de cameră, de aceea nici nu ar citi un articol la asemenea teme: ar găsi doar unele constatări seci, distante și pentru bifă. Ei, și când a mai început să-mi povestească despre cele văzute și auzite la Vatra Dornei, am simțit că va lăuda ceva dulce de acolo, poate cadrul natural, poate amenajarea, poate comuniunea spirituală. Asta s-a subînțeles. Iar ceea ce o durea pe ea cel mai mult, a avut curajul să-mi spună. Căci nimeni, niciodată, dintre ruși, nu mi-a făcut o asemenea mărturisire. A început astfel: Știi, atât de dulce mi-a părut limba română, savurată la Vatra Dornei, atât de elegantă, ei și ce dacă se zice despre ei că vorbesc cu „ce-ce”, (explic, pentru prietenii de peste Prut: în R. Moldova, este condamnabil, în viața cotidiană, să o faci pe elevatul, chipurile, nu ai modestie și lumea face haz de aerele tale de prea mare deștept, asta și fiica mea îmi spune, de aceea evită să se evidențieze, la liceu, prin gânduri înțelepte sau mai știu eu ce). Tocmai asta e frumos, oamenii respectă și păstrează limba literară, a mai spus tânăra. Iată, în școlile noastre din Transnistria (este un termen inexistent, dar redau spusele interlocutoarei), profesorii vorbesc o rusă frumoasă, pe când, în R. Moldova, până și profesorii coboară la nivelul moldoveneascăi țărănești. De ce? Cum să ne placă această parodie la limba română? Cum? „Văi, vinî-ncoa, văi, duti di-aiși”, auzi în sradă. A mai enumerat ea și expresiile noastre obscene, de „toate zilele”, dar nu cred că este cazul să ilustrăm cu lux de amănunte, sintagma „moldavskaia țăranskaia”. Am zis că nu ratez această ocazie de a obține mărturisirea pe care o intuiam ca idee, cândva, dar care, abia în spital mi s-a făcut, cu dreptul de a o cita pe tânăra sinceră. I-am spus că îi voi păstra anonimatul, la care ea a zis că nu e grav dacă dau nume. Se numește Nastea, este maestru în sport și psiholog. O fată frumoasă și suplă, ca o trestioară, ca domnița Dafna din „Domnia Arnăutului”... of, sărmanele femei, vânate pentru grația lor fizică, ignorându-li-se neobservabila viață interioară, of... Bine, așa ne mai lamentăm noi, femeile, dacă tot știm cât de dureroasă este realitatea condiției noastre. Păi, dar nu-ți vei face dușmani, dacă vei expune această opinie a noastră, a rușilor, într-un articol? Zic: nu mi-e teamă, deoarece este destinul meu de jurnalist, să prezint opinii, fără a le comenta, pentru a-i permite publicului să pătrundă în esență, în mod independent. Atât că atunci mi-a părut neadecvat să întreb: păi cine, oare, ne-a ajutat să distrugem limba română până la repulsia chiar și din partea rușilor? Bine, acum, am scris acest gând, această întrebare retorică, dacă vreți. Firește, fata nu are cum să poarte vina pentru răpirea Basarabiei, pentru că abia pe la 16 ani, m-am „scăpătat” la canalul TVR 1, pe care îl vizionam non stop, de revelația apropierii de Limba Română. O auzeam, o descopeream, speram că, într-o bună zi, voi fi în stare și eu, să „ciripesc” în dulcea Limbă Română. Am mers la filologie, citeam peste 200 de pagini pe zi, iar în week-end și câte 300, minunându-mă și de Universul Miraculos al Limbii Române... La TV Moldova 1, la Radio Moldova, la site-ul trm.md, Compania Teleradio Moldova, am reușit să realizez materiale în diverse domenii, doar datorită dragostei și încrederii în Limba Română. Deci nu ar fi o problemă dacă rușii au posibilitatea să vizioneze, la ore de maximă audiență, adică în prime time, emisiuni în limba română, cum ar fi MESAGER... Doar acolo, ei pot compensa, fericiți, absența, în societate, a dulceții Limbii Române și nici nu e nevoie să se deplaseze tocmai la Vatra Dornei, pentru a-și satisface, din plin, nevoia de muzicalitatea dulce a Limbii Române _ Diana Zlatan _ 28 noiembrie 2013 _
Am comunicat intens, timp de o zi, cu o tânără originară din autoproclamata RMN. Când am intrat în salonul din spital, ea a ridicat capul, mi-a zâmbit, s-a prezentat și am înțeles că sunt o fericită, cu o asemenea dulceață de suflet, în aceeași încăpere. Ne-am înțeles în limba rusă, chiar dacă e un efort să fac schimb de experiență de viață în această limbă. Este vorba de viziuni filozofice, de lecții învățate și plătite cu sănătate, de îndemnuri venite din dorința de a ne ajuta reciproc. Tocmai seara târziu, ajunsesei să-i explic, prin comparație, de ce ador mediul spiritual românesc, de unde asimilez cunoștințe vitale pentru mine, incusiv din adevărate și profunde scrieri, exemplificând prin revelația articolului Rock-ul și religia, publicat de Cristian Bodnarescu, în Ziarul Zidul. A rămas mască aflând că rock-ul, este, de fapt, „o cale de contemplare şi devotare spirituală pentru Dumnezeu”, că, referindu-se la rock, autorul accentuează că „prin îndemnul ei, muzica te apropie de divinitate şi alungă răul, este o şansă a luminii împotriva morţii”. Și ea a spus că, un asemenea articol de suflet, nu ar aștepta să descopere la noi. Așa a zis colega de cameră, de aceea nici nu ar citi un articol la asemenea teme: ar găsi doar unele constatări seci, distante și pentru bifă. Ei, și când a mai început să-mi povestească despre cele văzute și auzite la Vatra Dornei, am simțit că va lăuda ceva dulce de acolo, poate cadrul natural, poate amenajarea, poate comuniunea spirituală. Asta s-a subînțeles. Iar ceea ce o durea pe ea cel mai mult, a avut curajul să-mi spună. Căci nimeni, niciodată, dintre ruși, nu mi-a făcut o asemenea mărturisire. A început astfel: Știi, atât de dulce mi-a părut limba română, savurată la Vatra Dornei, atât de elegantă, ei și ce dacă se zice despre ei că vorbesc cu „ce-ce”, (explic, pentru prietenii de peste Prut: în R. Moldova, este condamnabil, în viața cotidiană, să o faci pe elevatul, chipurile, nu ai modestie și lumea face haz de aerele tale de prea mare deștept, asta și fiica mea îmi spune, de aceea evită să se evidențieze, la liceu, prin gânduri înțelepte sau mai știu eu ce). Tocmai asta e frumos, oamenii respectă și păstrează limba literară, a mai spus tânăra. Iată, în școlile noastre din Transnistria (este un termen inexistent, dar redau spusele interlocutoarei), profesorii vorbesc o rusă frumoasă, pe când, în R. Moldova, până și profesorii coboară la nivelul moldoveneascăi țărănești. De ce? Cum să ne placă această parodie la limba română? Cum? „Văi, vinî-ncoa, văi, duti di-aiși”, auzi în sradă. A mai enumerat ea și expresiile noastre obscene, de „toate zilele”, dar nu cred că este cazul să ilustrăm cu lux de amănunte, sintagma „moldavskaia țăranskaia”. Am zis că nu ratez această ocazie de a obține mărturisirea pe care o intuiam ca idee, cândva, dar care, abia în spital mi s-a făcut, cu dreptul de a o cita pe tânăra sinceră. I-am spus că îi voi păstra anonimatul, la care ea a zis că nu e grav dacă dau nume. Se numește Nastea, este maestru în sport și psiholog. O fată frumoasă și suplă, ca o trestioară, ca domnița Dafna din „Domnia Arnăutului”... of, sărmanele femei, vânate pentru grația lor fizică, ignorându-li-se neobservabila viață interioară, of... Bine, așa ne mai lamentăm noi, femeile, dacă tot știm cât de dureroasă este realitatea condiției noastre. Păi, dar nu-ți vei face dușmani, dacă vei expune această opinie a noastră, a rușilor, într-un articol? Zic: nu mi-e teamă, deoarece este destinul meu de jurnalist, să prezint opinii, fără a le comenta, pentru a-i permite publicului să pătrundă în esență, în mod independent. Atât că atunci mi-a părut neadecvat să întreb: păi cine, oare, ne-a ajutat să distrugem limba română până la repulsia chiar și din partea rușilor? Bine, acum, am scris acest gând, această întrebare retorică, dacă vreți. Firește, fata nu are cum să poarte vina pentru răpirea Basarabiei, pentru că abia pe la 16 ani, m-am „scăpătat” la canalul TVR 1, pe care îl vizionam non stop, de revelația apropierii de Limba Română. O auzeam, o descopeream, speram că, într-o bună zi, voi fi în stare și eu, să „ciripesc” în dulcea Limbă Română. Am mers la filologie, citeam peste 200 de pagini pe zi, iar în week-end și câte 300, minunându-mă și de Universul Miraculos al Limbii Române... La TV Moldova 1, la Radio Moldova, la site-ul trm.md, Compania Teleradio Moldova, am reușit să realizez materiale în diverse domenii, doar datorită dragostei și încrederii în Limba Română. Deci nu ar fi o problemă dacă rușii au posibilitatea să vizioneze, la ore de maximă audiență, adică în prime time, emisiuni în limba română, cum ar fi MESAGER... Doar acolo, ei pot compensa, fericiți, absența, în societate, a dulceții Limbii Române și nici nu e nevoie să se deplaseze tocmai la Vatra Dornei, pentru a-și satisface, din plin, nevoia de muzicalitatea dulce a Limbii Române _ Diana Zlatan _ 28 noiembrie 2013 _
